Documentarul video  ’Spatii in asteptare II’ -
desfasurat in perioada 2-15 septembtie 2013

Video de Huba Antal & Levente Kozma

Participanti: Huba Antal / Noemi Bartis / Bianca Baila & Vasile Leac / Claudiu Cobilanschi / Ruxandra Costescu / Andreea David / Alexandra Soldanescu / Doru Dumitrescu / h.arta / Simona Homorodean / Cinty Ionescu / Levente Kozma / Max Kuzmenko / Cezar Lazarescu / Neuro / Andreea Patroi / Florin Fâra / Oana Simionescu / Veda Popovici / Sergiu Sas / Lavinia Urcan / Botond Vajna / Joana Vreme / Mihaela Vlaicu / Ioana Iordan / Ovidiu Zimcea.

ROMANYEAH!live audio-video performance / Aethernative
Cinty Ionescu - live videoAndreea Duţă - performerBrennah Green -sound design
ROMANYEAH! este un proiect imaginat şi produs de Cinty Ionescu şi susţinut de ICR New York în primăvara anului 2012, în urma premiului de excelenţă pentru video design câştigat de artista video la Fringe New York City 2011 (cu spectacolul Nils’ Fucked Up Day de Peca Ştefan).
ROMANYEAH! e interpretarea realităţii româneşti semnată de Cinty Ionescu, în cheie liberă.Artista video a profitat de experienţa dobândită ca VJ, combinând atât estetica montajului, cât şi pe cea a performării live, prin cut-up şi editare de sample-uri, improvizată pe moment.

ROMANYEAH!
live audio-video performance / Aethernative

Cinty Ionescu - live video
Andreea Duţă - performer
Brennah Green -sound design

ROMANYEAH! este un proiect imaginat şi produs de Cinty Ionescu şi susţinut de ICR New York în primăvara anului 2012, în urma premiului de excelenţă pentru video design câştigat de artista video la Fringe New York City 2011 (cu spectacolul Nils’ Fucked Up Day de Peca Ştefan).

ROMANYEAH! e interpretarea realităţii româneşti semnată de Cinty Ionescu, în cheie liberă.
Artista video a profitat de experienţa dobândită ca VJ, combinând atât estetica montajului, cât şi pe cea a performării live, prin cut-up şi editare de sample-uri, improvizată pe moment.

METROBUNKER
intervenţie / Parcul Central

Autor/ Max Kuzmenko

Staţia de metrou din Timişoara este o continuare a proiectului „Metrobunker” realizat la Chişinău (Rep. Moldova), în anul 2010, proiect care a continuat la Bjalyistok (Polonia) în 2011.

Ideea proiectului Metrobunker s-a dezvoltat în legătură cu amintirile personale ale artistului legate de metroul din diferite oraşe precum Moscova, Kiev şi Bucureşti (Chişinău nu a avut niciodată metrou) şi în legătură cu adăposturile împotriva bombardamentelor construite în perioada sovietică în Chişinău. Nu este deloc surprinzător faptul că rapida urbanizare din perioada sovietică a generat numeroase legende urbane şi una dintre aceste legende este despre un Chişinău subteran.

Pe lângă faptul că lucrarea aduce în discuţie legendele urbane” şi mitologia urbană" din oraşul natal al artistului, folosind amintirile şi contextul lui personal, proiectul îşi propune să funcţioneze ca o platformă de cercetare care să călătorească în diferite contexte cu scopul de a dezvolta replici ale proiectului în alte oraşe mici din U.E. sau din afara Uniunii, oraşe care nu au sistem de metrou (fie că acesta ar fi sau nu necesar).

Proiectul îşi doreşte să funcţioneze ca o reţea informală de comunicare, cu referire la clişeul” mega polis-ului, creând/inventând o nouă legendă urbană sau un mit futuristic despre un viitor utopic, mit adaptat la contextul specific al oraşului respectiv.

Aspiraţia de a fi comparabil cu capitala, de a depăşi provincialismul este inerentă multor oraşe. În istoria oraşului Timişoara, există momente care creează un teren propice pentru existenţa unor astfel de ambiţii. Aici putem menţiona câteva „premiere” în istoria oraşului (folosite adesea în discursurile politicienilor locali): prima fabrică de bere din România, prima linie de tramvai tras de cai din România, primul sistem electric de iluminare stradală din Europa, etc. Un metrou în Timişoara, dincolo de discuţiile despre utilitatea sau lipsa sa de utilitate, se încadrează în această ambiţie a oraşului provincial de a deveni o metropolă.

Probabil că adevăratul metrou nu va apărea niciodată în Timişoara, dar această staţie improvizată ar putea servi ca un memento al unui viitor posibil diferit.

—-
Max Kuzmenko, născut în1978, trăieşte şi lucrează la Chişinău. În 2005 debutează în cadrul grupului de creaţie IZM, cu acţiunea „Votează klIZMa!”. Participă în diverse ateliere şi expoziţii cum ar fi: „edu (dot edu)”- New-media workshop (2006) şi Found Footage (2007), [KSA:K], Chişinău; prima Bienală Internaţională de Artă Tânără “Qui Vive?” (2008) în cadrul proiectului «Red Line» şi în programul video «95’ 49’», Moscova. Face parte din proiectul „RO-MD/Moldova în două scenarii”, [KSA:K], Chişinău. În 2009, participă în „M’Arsovo Pole”, la Galeria Mars, Moscova. În 2010, participă în „Chişinău-Arta, Cercetare în Sfera Publică”, [KSA:K], Chişinău, cu proiectul „Metrobunker” continuat în Bialystok în 2011. E implicat în producţia atelierului de film de scurt metraj experimental „Chiatura, my Pride” în Georgia şi Ungaria. În 2012, participă în „Drifting Identities”, [KSA:K], Chişinău. În 2013, participă în „Quelle sont notre ruines”, organizat de Les Ateliers du Vent Collective şi [KSA:K], la Fabrika, Moscova.

GRĂDINI URBANE LIBERE
intervenţie în spaţiul public - broşură

Autori/ h.arta

Am început să construim mici grădini folosind tehnica permaculturii (tehnică care se bazează pe un design ecologic ingenios, pe utilizarea eficientă a spaţiului de cultivat, inspirată din observarea naturii, a felului în care plantele tind în mod natural să coexiste şi să se ajute reciproc). Aceste grădini există în spaţii abando- nate sau care încă nu au un scop, spaţii revendicate ca spaţii comune, spaţii care deschid posibilitatea unor întâlniri şi discuţii. O astfel de grădină nu necesită multă îngrijire, iar principiul de bază este că fiecare om care trece pe lângă ea o poate îngriji şi poate culege fructele/legumele care vor creşte acolo.

Într-un moment în care capitalul acaparează tot mai mult din spaţiul public, în care suntem în pericol să pierdem lucruri pe care le-am considerat mereu ca fiind de la sine înţelese, cum ar fi faptul că apa şi aerul nepoluat sunt dreptul nostru inalienabil, Grădini urbane libere este un proiect despre gesturi mărunte, observare a naturii, spaţiu comun şi auto-educaţie ecologică şi anti-capitalistă.

—-
Grupul h.arta este format din trei artiste, Maria Crista, Anca Gyemant şi Rodica Tache, interesate de subiecte cum ar fi (re)scrierea istoriilor, modele de educaţie alternativă care au o perspectivă feministă, de crearea unor noi spaţii pentru exprimare şi acţiune politică. Proiectele lor sunt, de cele mai multe ori, bazate pe colaborare, artistele lucrând adesea împreună cu alţi artişti/te, ONG-uri, activişti/te, şcoli, etc.

Metodologia grupului se bazează pe prietenie, înţeleasă ca o negociere zilnică a diferenţelor, ca o modalitate de a învăţa, ca o declaraţie despre puterea solidarităţii.
www.hartagroup.ro

 

TABU
performance terapeutic, personal într-un spaţiu public,
experiment comunitar / Ceasul cu flori

Autor/ Noemi Bartis

Dacă cineva nu vrea să îşi simtă propriile emoţii, atunci corpul său le va resimţi. Nu vrem să simţim că suntem nervoşi şi, în consecinţă, o să ne doară ceva. Nu vrem să simţim că suntem trişti, nu vrem să plîngem şi ne îmbolnăvim. Multe boli şi dureri fizice se stârnesc din cauză că nu vrem să simţim emoţiile noastre negative. Dacă este un punct în sufletul nostru unde ceva nu este în ordine, atunci putem înnebuni în corp sau putem înnebuni în suflet. Foarte mulţi oameni înnebunesc mai degrabă în corp decât în suflet. În acest mediu, în societatea noastră, e o ruşine mai mică să ai o problemă în corp decât să ai o disfuncţie temporară a sufletului.
Prin performance-ul meu am explorat psihologia, emoţia şi narativul personal. Performance-ul propriu zis a fost precedat de un experiment în spaţiul public în mai multe locaţii din Timişoara, prin care trecătorii au fost provocaţi la un dialog în legătură cu stigmatizarea acelora care suferă de boli psihice, un experiment de trezire a atenţiei asupra unei probleme acute în societate, care este în prezent un tabu adânc şi inatacabil.

Mi-am luat inima în dinţi şi pentru prima dată am început să concep o lucrare de artă care implică şi o doză de activism social, în care vorbesc despre crizele psihice pe care le-am trăit în ultimii ani şi despre atitudinea nefavorabilă a mediului, care trezeşte sentimente de ruşine şi vinovăţie în cei afectaţi. Această atitudine a societăţii are consecinţe mult prea îngreunătoare asupra celor aflaţi în perioade de recuperare după o depresie, psihoză etc.

Prin împărtăşirea propriilor experienţe trăite am avut intenţia de a da curaj acelora care sunt afectaţi să-şi recapete demnitatea umană. A fost o încercare de a vorbi deschis despre un tabu. Prin gesturi simbolice cer să percepem bolnavii mintal limpede, onest şi cu compasiune. Să ne străduim să-i integrăm cât este posibil în societate.

—-
Noemi Bartis, s-a născut la Târgu-Mureş în 1978. Imediat după liceu s-a dus la Facultatea de Arte pe care a terminat-o de dragul părinţilor, deşi era să pice în anul trei. De atunci, îşi caută neostenit calea cea mai potrivită pentru sine. Timp de şapte ani a trăit la Budapesta, momentan trăieşte la Târgu-Mureş. Uneori renunţă la ideea de a fi artistă, plăteşte chirie, taxe, are un job normal, abonament la autobuz şi la clubul de fitness. Face cumpărături la hipermarket şi îi invidiază pe burghezi pentru ca, într-o dimineaţă, la cafeaua obişnuită, să-şi dea seama că niciodată nu o să reuşească să se asemene lor şi, astfel, începe iar să conceapă obiecte de artă.
Atenţia ei oscilează între text şi vizual.

ATELIER DE FILM/VIDEO/PERFORMANCE
workshop video

Ovidiu Zimcea, Ioana Vreme Moser, Alex Iliescu, Alin Ionescu, Flavius Ungureanu

Nu e o întâmplare că Sophia Loren purta Guban, sau că Elena Ceauşescu îşi acoperea gleznele cu nuanţe pastelate: roz, vernil şi ou de raţă. Guban era marca care-ţi învelea picioarele pe vremuri nu atât de demult apuse, era un standard impunător, reţeta lui Blaziu făcea furori. Pantoful de Guban era renumit în întreagă lume, dacă până şi preşedintele Americii îl încălţa. În trecerea anilor, societatea este privatizată, vândută mai apoi unei corporaţii Italiene.
Complexul zace în paragină de atâta timp încât o Betula Pendula i-a crescut în creştet. Muncitorii par să nu fi avut timp să îşi adune pozele de familie din sertare, iar laboratoarele de chimie şi reţetarele zac intacte sub un strat gros de praf. Trecutul fabricii ilustrează cu tristeţe declinul unei prestigioase afaceri de familie.

Am campat pe clădire şi ne-am petrecut timpul indirect cu cei care au lucrat acolo, observând mediul lor de lucru, birourile care încă mai conţineau dosare cu declaraţii ale angajatiilor, documente personale şi eseuri scrise în vederea controlului tehnic al calităţii. Arhive fotografice cu evenimente cotidiene, fragmente din ceea ce însemna viaţa în fabrică cu adevărat. Un spaţiu care, pe cât de populat era atunci conferă acum o experienţă vizuală deosebit de intimă.

In acest context, am iniţiat un proiect care a luat amploare şi care se va finaliza printr-un lungmetraj. Rezultatul celor 2 săptămâni de workshop consista într-un trailer de 13 minute.

http://rozvernil-ouderata.blogspot.ro 

REUSABLE UTOPIAS / UTOPII REFOLOSIBILE. ASAMBLAJ NR. 3 
şantier deschis / Balta Verde

Initiatori/ Andreea David şi Alexandra Şoldănescu

Construim ACUM spaţiul public

Terenurile şi clădirile abandonate sunt spaţiile reziduale ale oraşului şi reprezintă evidenţa fizică a precarităţii în care ne aflăm ca societate.
În starea lor actuală, de abandon, de uitare sau pur şi simplu de dezinteres, ele devin spaţii moarte extrase din circuitul urban, iar starea lor e perfect legitimată de absenţă oricărei obligativităţi a întreţinerii.

În unele cazuri, ele devin spaţii publice non-formale. În starea lor de no man’s land, locuitorii unui cartier încep, puţin câte puţin să le folosească, iar utilizările sunt dintre cele mai diverse. Spre deosebire de cele proiectate după un design prestabilit, sunt spaţii fără reguli de utilizare, iar dezvoltarea şi transformarea lor este condiţionată doar de dinamica celor ce le frecventează. Aşadar ele au calitatea de a lărgi concepţia noastră asupra spaţiului public, iar potenţialul acestora constă în a aduce oameni diferiţi la un loc. Ele devin astfel spaţii subversive la adresa celorlalte spaţii publice din oraş marcate de reprezentativitate şi consum.

Am răspuns invitaţiei artiştilor de la Spaţii în aşteptare cu proiectul Utopii Refolosibile, care propunea construcţia în şantier deschis, de-a lungul a trei zile, a unei bănci, a cărei lungime şi formă să fie direct influenţată de cei ce participă la construcţia ei. Munca propriu-zisă traspunea în concret metafora construcţiei spaţiului public în spaţii uitate, iar banca, conotată pozitiv, ca obiect public care invită şi oferă sprijin, nu reprezenta decât un pretext ca spaţiul social, al relaţiilor dintre oameni să se poată naşte. O altă regulă a asamblajului era ca materialele de construcţie să reia cumva caracteristicile spaţiilor uitate, materiale reziduri, resturi (left-overs) ale oraşului, materiale care vor încorpora diferite straturi de temporarităti, marcaje ale timpurilor de folosire. Materiale reciclate, foste altceva, trasformate într-un obiect util şi care mai apoi îşi vor urma cursul firesc al existenţei, degradate de vreme sau de utilizări diverse.

Aceasta era ce îşi propunea proiectul. La Timişoara, luând contact cu comunitatea artiştilor, şi prezentându-le ideea, am declarat proiectul deschis la propuneri şi intervenţii noi. Din momentul începerii lui el
devenea un proiect colectiv al cărui obiectiv final, construcţia băncii propriu-zise să nu fie neapărat şi miza lui ci, mai degrabă, proiectul să fie definit de dinamica relaţiilor celor implicaţi şi, deci, atenţia să cadă pe procesul desfăşurat.

Împreună am căutat, găsit şi hotărât terenul intervenţiei: la Balta Verde, un teren traversat în diagonală de o alee bătătorită, cu o suprafaţă de 4000 mp, aflat la intersecţia a două bulevarde principale şi mărginit pe celelalte laturi de două blocuri de locuinţe, din care unul turn şi pe acoperişul căruia se aflau încă megafoanele folosite ultima dată la revoluţie. Terenul, transferat de curând unei persoane private, în condiţii dubioase, urma să fie folosit pentru construirea unui magazin Lidl. Locuitorii însă şi-ar fi dorit mai degrabă un parc.
Atitudinea lor de acceptare blazată a unei realităţi cu care oricum nu erau de acord ne-a determinat să începem lucrarea chiar în acel loc.

O idee apărută în timpul întâlnirilor a fost să construim banca în formă de text, şi astfel să transmitem un mesaj: cuvântul ACUM vorbea despre starea actuală în care acel spaţiu se află dar şi despre un prezent care cerea să fie revendicat. Provizoratul, abandonul şi temporaritatea cereau să fie asumate iar precaritatea trebuia să fie pozitivată.

Am folosit lambriurile desfăcute de pe pereţii spitalului de copii Maria Hilfe ce intra în reabilitare. Construcţia a durat 4 zile. Am făcut patru blocuri independente, A, C, U şi M astfel încât să poată fi mutate la nevoie oriunde. O parte din cei care treceau pe acolo se opreau şi ne ajutau, alţii ne întrebau ce intenţionăm. Un domn ne-a lăsat scris pe o scândură un număr de telefon şi un mesaj: „vrem parc şi nu magazin”. Spre sfârşit, contrar scepticis- mului iniţial, oamenii se opreau să ne mulţumească. Unii dintre ei ne aduceau chiar prăjituri şi fructe în semn de apreciere.

Cu toate astea sperăm ca lucrurile să evolueze de la gratitudine la atitudine, ne dorim mai degrabă să-i inspirăm să vorbească despre lucrurile de care le pasă şi să înceapă să-şi construiască singuri spaţiul public.

Credite:
Iniţiativa: Andreea David; colaboratori: Ioana Florea, Adriana Gheorghe, Levente Kozma, Rodica, Anca şi Maria (h.arta), Alin Rotariu (trasport materiale), Rareş Moldovan (idee text ACUM, reciclat materiale), Botond Vajna (depozitat cutia cu scule), Oana şi Andrada, David Rus, Cătălin Vasii, Vlad Ouatu, Ene, Sergiu Sas, Anda, Macedo- neanu, Florin Fara, Antal Huba, Vlad din blocul turn (cu firizu’ electric), domnu’ de la chioşc cu curentul, oamenii ce ne-au adus desert, locuitorii ce au participat, Marius; documentare video: Alexandra Şoldănescu

Iniţiativa Construim ACUM este asamblajul nr.3 al proiectului Utopii Refolosibile demarat de Grupul Quantic.

—-
Andreea David este arhitectă, activistă, performer şi constructor. Lucrează la proiecte de intervenţii în spaţii publice şi, în acelaşi timp, îşi explorează carnalitatea într-un spectacol cu 20 de corpuri goale coregrafiat de Doris Uhlich. Participă activ la construcţia de spaţii comune în proiecte ca La Terenuri sau Spaţiu Comun.
Andreea a terminat arhitectura în 2008, a profesat în domeniu 3 ani şi, între timp, a urmat cursuri de dans contemporan la CNDB. De atunci lucrează la proiecte proprii sau de grup în care caută mijloacele prin care se poate modifica realitatea.

Alexandra Şoldănescu s-a născut în 1986 în oraşul Roman. A absolvit Universitatea Naţională de Artă , secţia Foto-Video şi din 2009 lucrează cu diferite medii precum video, fotografie sau instalaţie adesea prezentată în combinaţie cu artă video.
Manifestă interes major în zona artei sociale. Lucrarea Enclava-e ar putea fi un exemplu: o instalaţie audio/video ce are la bază reflecţia artisticã personalã asupra laturii agresive a comunicării în societate, în comunităţile de tip cartier dezavantajat şi intens stigmatizat social - comunicarea prin insulte, injurii.

ENERGII ALTERNATIVE
publicaţie - acţiune / diverse locaţii din oraş

Autor/ Botond Vajna

Nicola Tesla era pe cale să ofere lumii energie gratis, însă când finanţatorii lui au aflat de invenţia sa, au oprit proiectul. Dacă toată lumea ar fi avut energie gratuită, cui ar mai fi vândut ei curentul electric? Nicola Tesla nu a mai obţinut finanţări şi a murit singur şi sărac, cu toate că a avut peste 700 de invenţii. O dată cu moartea lui au dispărut şi invenţiile sale care făceau posibilă ideea energiei gratuite.
Energia este peste tot, ne înconjoară, mai greu este să extragem aceste energii ca să le putem folosi. Există soluţii, însă mulţi oameni nu ştiu despre ele şi nici nu sunt încurajaţi să afle. Ideea mea este să răspândesc ideea energiei gratuite.
Am produs o broşură care a fost distribuită în cutii poştale, o broşură în care descriu cum se poate manufactura un dispozitiv din materiale reciclate (cutii de bere goale) care încălzeşte aerul din cameră pe timp de iarnă folosind energia solară.
Totodată, cu acest proiect aş vrea să aduc şi un mic omagiu lui Nicola Tesla.

—-
Botond Vajna Am terminat liceul de Arte plastice din Sfântu Gheorghe, secţia grafică, am absolvit Facultatea de design la Universitatea Tibiscus, Timişoara. În timpul anilor de facultate, am
început să lucrez ca grafician la IDEA design & print Timişoara. În prezent, lucrez ca freelancer.

PE VREMEA NOASTRĂ ERA ALTFEL
instalaţie - intervenţie / p-ţa Mărăşti

Autor/ Levente Kozma

Timpul este o măsură a duratei evenimentelor și are diferite întelesuri în functie de contextul în care este definit. Fiecare dintre noi se raportează într-un mod unic la spaţiu - timp şi pentru a le putea defini folosim repere, ancorând gândurile în evenimente concrete.
Textul „Pe vremea noastră era altfel..”, construit din neon şi plasat pe balconul unui bloc într-o intersecţie circulată, nu defineste nimic, poate fi insa o masura vaga sau concreta a schimbarii - personala sau colectiva.

—-
Levente Kozma, artist, manager cultural şi grafic designer.
Este co-fondator al Asociaţiei Simultan si director al festivalului de artă media şi muzică experimentală SIMULTAN.

MOARTEA CĂPRIOAREI
intervenţie / Piaţa Crucii

Autor/ Sergiu Sas

În urmă cu aproximativ 20 de ani, în mijlocul parcului din actuala Piaţa Crucii, se afla un monument înfăţişând o căprioara. Căprioara, spirit al naturii, atracţie pentru mulţi copii din zonă, a fost „ucisă” iar în locul ei a fost amplasat un simbol religios, o cruce. Prin această intervenţie doresc sa comemorez Căprioara.

Sergiu Sas
www. alkmy.net

CAMERA OBSCURĂ
atelier de fotografie pinhole şi pe film cu developare în camera obscură / str. Mărăşeşti - Aethernativ

Coordonatoare/ Ioana Iordan şi Mihaela Vlaicu
Suport tehnic realizare / Zoran Popovici - edukube

Digitalizarea fotografiei aduce o serie de deservicii acestui tip de manifestare artistică. Cea mai importantă dintre ele este „inflaţia” imaginilor. O cameră digitală e pregătită să-ţi capteze imaginea statică sau dinamică oricând în timpul evenimentelor mai mult sau mai puţin
importante. Ştie toată lumea că o imagine transmite cât o mie de cuvinte. Azi nu mai este în totalitate adevărat, şi mai mult decât oricând, e nevoie de o revalorizare a imaginii, de o revitalizare a simbolisticii ei, o prezentare a modului in care ia naştere, pe hârtia fotografică, din întunericul camerei obscure.

BIO AIR
instalaţie - acţiune / str. Mărăşeşti

Autor/ Doru Dumitrescu

Ideea proiectului este de a puncta faptul că spaţiul pe care omul îl ocupă din ce în ce mai mult, restrânge aria naturală în schimbul unui confort artificial. Mediatizarea conceptului de natură având ca ofertă tot mai multe elemente contrafăcute ce imită natura, potoleşte pofta de o natură reală promiţând în schimb una mai plină de siguranţă.
Nu m-ar mira ca în viitorul apropiat să existe butelii ce conţin un aer biologic ce poartă inscripţii informaţionale promiţătoare de cea mai bună calitate la un preţ atractiv.
Deci, propun un mic spaţiu contrafăcut ce conţine 680 de borcane cu aer de cea mai bună calitate, prezent în inima unui spaţiu construit pe un pământ ce pulsează continuu şi care ascunde cantităţi enorme al unui „produs de lux”.

—-
Doru Dumitrescu - arta mea se află la limita dintre natură, tehnologie, spiritualitate şi social.
Mă motivează foarte tare proiectele care solicită intervenţii în spaţii publice, deoarece, publicul, care este foarte important pentru mine, poate accesa şi interacţiona mai uşor cu arta.

foto. Cristian Vaduva, Levente Kozma

DRAGĂ ORAŞULE, TREBUIE SĂ STĂM DE VORBĂ
atelier de intervenţii feministe în spaţiul public / Aethernativ

Initiatori/ Ruxandra Costescu şi h.arta

Mesajele amestecate ale oraşului, străzile lui marcate de straturile succesive ale istoriei, unele reale şi unele construite prin monumente, nume de străzi şi instituţii, istoriile tulburi ale perioadei de tranziţie, ale capitalismului atotcuprinzător, ale crizei financiare care imprimă
panică. Semnele naţionalismului, ale spectacolului şi consumerismului. Gentrificarea, standardizarea şi excluderea. Care sunt urmele pe care le putem lăsa noi, cum putem face vizibile poziţiile noastre feministe şi anti-rasiste în spaţiul concret al oraşului?

—-
Ruxandra Costescu este activă în mai multe grupuri care încearcă să abordeze problemele orizontal, feminist, intersecţional şi auto-reflexiv. crede în întreruperea tăcerilor şi dinamicilor dominante, într-un ciclu continuu de acţiune şi analiză şi în asumarea şi chestionarea constantă a propriei poziţii. Lucrează alături de alţi oameni pe teme diferite cum ar fi antirasismul, anti(hetero)sexismul, combaterea violenţei, drepturile animalelor… dar consideră că, aşa cum zicea cineva, „nu există vreo luptă dusă pe o singură temă, pentru că noi nu ne ducem vieţile pe o singura temă” iar eliberarea fiecăreia/-uia dintre noi este strâns legată şi interdependentă de eliberarea celorlalţi.

ATELIER DE DANS CONTEMPORAN
atelier şi spectacol / Casa Studenţilor - Aethernativ

Coordonatoare/ Lavinia Urcan
Participanţi/ Alexandra Constantin, Cristina Maroiu, Alexandru Shte,
Mari, Andrada, Eva Sibinszki

Dansul contemporan reprezintă şansa unui echilibru între corpul interpretului/tei şi stările sale emoţionale, creează frazele de mişcare ce încurajează libertatea de expresie, ce împing şi depăşesc limitele corporale, prin tehnici generatoare de dinamism. Acest limbaj al trăirilor e un alt mod armonios de dezvoltare al personalităţii prin experiment, prin cultivarea gustului pentru inovaţie si creativitate.
Atelierul de dans contemporan a avut următoarea structură: - istoria dansului contemporan: dans modern şi postmodern.
- dans modern: tema echilibrului, utilizarea podelei, expresionismul şcolii germane. - dans postmodern: influenţa anilor’70, mişcarea cotidiană pe scenă.
- dansul contemporan - tehnici de mişcare: Contact Improvisation (Steve Paxton); tehnica Pina Bausch care se bazează pe textura fragilă şi flexibilă a amintirilor (rememorarea ca funcţie
dramaturgică); Martha Graham - o nouă filosofie despre dans. Stilul său inconfundabil reflectă arta timpului în care a trăit, Martha Graham lăsând amprente uriaşe pe tărâmul dansului modern.
Fiecare întâlnire s-a desfăşurat astfel: încălzire (sisteme de antrenament din dansul contempo- ran: improvizaţie; tehnici de dans contemporan; metode de relaxare.
S-a lucrat apoi cu fraze de mişcare (construite împreună cu participanţii) în acord sau dezacord cu muzica, s-au vizionat unele dintre cele mai importante lucrări coregrafice internaţionale

PICNIC ÎN PARC
acţiune / parcul Karlsruhe

Iniţiatori/ Andreea Pătroi, Florin Fâra, Oana Simionescu

Picnic-ul este o activitate foarte populară în spaţiile publice din lume. Picnic-ul este o excursie de plăcere, care presupune ieşirea într-un loc public, diferite activităţi şi o mică gustare. Agitaţia şi stresul cotidian îndreaptă paşii spre ieşiri la iarbă verde, cu prietenii sau familia.
În Timişoara, oamenii sunt reticenţi la activităţile de grup în spaţiul public, chiar dacă acest spaţiu a fost creat pentru astfel de activităţi, lipseşte spiritul de comunitate şi petrecere a timpului liber în aer curat. În majoritatea parcurilor din Timişoara (şi din ţară) se găsesc plăcuţe cu inscripţii de genul „Nu călcaţi iarba!”, ceea ce face ca oamenii să aibă o reţinere în a se aşeza direct pe iarba verde.
Pentru acest picnic, am ales parcul Karlsruhe, special amenajat pentru acest fel de activităţi de petrecere a timpului liber. Locaţia parcului într-o zonă rezidenţială de densitate mare face ca el să aibă potenţial dacă ar fi mai multe iniţiative din partea locuitorilor din vecinătate.

—-
Andreea Pătroi (1984, Timişoara). Membră în echipa Vitamin Architects din 2011. Am participat la diferite workshop-uri de arhitectură şi urbanism în ţară şi străinătate. Membră MU-SAI - obiecte origami. Sunt interesată şi de muzică şi arta culinară.

Florin Fâra (1978, Timişoara) Membru al GRPL/CNTR.Participant la expoziţii de artă contemporană în ţară şi străinătate. Proiecţii video la concerte live şi party-uri. Poezii publicate în diferite reviste literare.

Oana Simionescu (1984, Sânicolau Mare) este absolventă a Facultăţii de Arhitectură Timişoara, membră a Ordinului Arhitecţilor din România si îndrumătoare, colaboratoare la plata cu ora în cadrul atelierului de proiectare de la anul 2 al Facultăţii de Arhitectură Timişoara.
Încercând mereu sa îşi completeze activităţile academice, a luat parte la diferite programe extracurriculare. În 2008 îşi întrerupe studiile pe o perioadă de un an, pentru a face parte din colectivul BIG - Bjarke Ingels Group din Copenhaga. La începutul lui 2010 a fondat, împreună cu Alex Cozma, platforma de creaţie F O R. Este membră activă a platformei WERKRAUM începând cu 2012.

-
foto. + [video] Levente Kozma